În perioada 14-17 mai, curent, echipa Centrului Chinologic al Inspectoratului General al Poliţiei a participat la o competiţie internaţională desfăşurată în oraşul Rostov pe Don (Federaţia Rusă).
Astfel, echipa de chinologi moldoveni a obţinut locul I în finala competiţiei specialiştilor chinologi din cadrul structurilor de forţă a statelor din estul Europei.
În cadrul evenimentului, echipele au participat şi la cursuri de perfecţionare de ridicarea profesionalismului pe serviciul chinologic.
În cadrul concursului, echipa de arbitri şi obrservatori a prezentat exigenţă şi corectitudine la un nivel înalt. Aceştia au apreciat pozitiv evoluţia celor patru cîini-polițiști antrenați de şeful Direcţiei chinologice al IGP, maiorul de poliţie Leonid BELÎI.
Patrupezii au fost supuşi unor probe individuale ca „Depistarea substanţelor explozibile”, „Depistarea substanţelor narcotice” şi „Căutarea generală”.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…