Select your Top Menu from wp menus

Leancă: Moldova vrea să fie membru UE în 2019. Ponta: Sprijinim obiectivul fără condiţii şi gând ascuns. Moldovenii aşteaptă gaze româneşti la tarife mai bune

Republica Moldova şi-a propus să devină ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene în 2019, atunci când România va deţine preşedinţia UE, a anunţat premierul moldovean, Iurie Leancă, prim-ministrul Victor Ponta asigurându-l că România sprijină acest obiectiv fără condiţii şi „gând ascuns”.

Republica Moldova este convinsă că, cel mai târziu la 27 august, va beneficia, prin intermediul gazoductului Iaşi-Ungheni, de gaze din România, la tarife mult mai bune, care să îi arate ce înseamnă diversitate şi siguranţă energetică, a afirmat premierul moldovean, Iurie Leancă.

„Cu prim-ministrul Ponta, am reuşit să identificăm un obiectiv extrem de important, ambiţios, dar fezabil: ca în 2019, atunci când România va deţine preşedinţia Uniunii Europene, să facem tot ce e posibil ca şi Republica Moldova să devină ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene”, a afirmat Leancă.

La rândul său, premierul Victor Ponta i-a asigurat pe moldoveni că românii au înţeles că au făcut bine atunci când au aderat la UE şi că România va sprijini în continuare integrarea europeană a statului vecin fără condiţii şi „gând ascuns”.

Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, s-au întâlnit în localitatea Floreni din Republica Moldova şi au venit în satul Sculeni, raionul Ungheni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldoveni.

sursa: mediafax.ro