Centrul Perinatal din Orhei a fost redeschis astăzi în cadrul unei ceremonii oficiale după ce clădirea a fost renovată capital. Valoarea totală a lucrărilor care au cuprins izolarea termică, dotarea cu utilaj etc se ridică la cca 30 de milioane de lei şi a fost realizată graţie finanţării din partera Guvernului Germaniei cu fonduri pentru cooperare tehnică şi financiară, Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, CNAM.
Centrul Perinatal de nivel II Orhei asigură asistenţă perinatală populaţiei raionului Orhei şi raioanelor adiacente (fostul judeţ): Teleneşti, Rezina, Şoldăneşti. Populaţia totală a 4 raioane este de circa 320 mii locuitori, iar la Centul Perinatal anual sunt asista peste 1400 de naşteri. În structura …
mai multe pe Orhei.Info
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…