Select your Top Menu from wp menus

După luni de absență a primarilor Ilan Șor și Renato Usatîi, CEC întâmpină probleme de interpretare

De aproape un an, Ilan Şor, primarul oraşului Orhei, lipseşte de la locul de muncă. De peste patru luni, Renato Usatîi, primarul mun. Bălţi, se află la Moscova. Potrivit Legii privind administraţia publică locală, dacă un primar se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile de serviciu pe o perioadă mai mare de patru luni consecutive, mandatul acestuia ar urma să înceteze. Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale şi ai oficiilor teritoriale Bălţi şi Orhei ale Cancelariei de Stat recunosc că situaţia în care se află cei doi aleşi locali reprezintă o problemă, dar susţin că nu au pârghii legislative pentru demiterea primarilor, scrie portalul anticorupție.md.

Primarul de Orhei, Ilan Şor, care este cercetat penal pentru fraude bancare, nu a mai trecut pe la Primărie din luna iunie 2016, iar Renato Usatîi, care este suspectat că ar fi comandat omorul bancherului Gherman Gorbunţov, nu s-a arătat la Primăria Bălţi de la sfârşitul lunii octombrie 2016.
Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Veaceslav Agrigoroae, susţine că primarul poate semna acte şi acasă, dar nu este clar dacă asta înseamnă că el se află în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul. În acest caz, crede secretarul CEC, este nevoie de o interpretare a normei legale. Totuşi, până acum CEC nu a solicitat această interpretare.

Potrivit publicației, Victor Verega, şeful Oficiului teritorial Orhei al Cancelarie de Stat a declarat că este o problemă că primarul orașului lipseşte de la locul de muncă deja de zece luni, dar norma legală nu este încălcată. Primarul nu este suspendat din funcţie, el semnează dispoziţii prin intermediul avocaţilor săi. Unele dintre primele dispoziţii semnate de Ilan Şor după ce acesta a fost plasat în arest la domiciu au fost contestate în judecată de OTS Orhei, însă instanţa le-a declarat legale, susţine Verega.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dupa-luni-de-absenta-a-primarilor-ilan-sor-si-renato-usaii-cec-intampina-probleme-de-interpretare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19