Echipa Milsami Orhei a fost învinsă pe terenul propriu de formaţia Dacia Chişinău. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 4 de Bejan. Până la sfârşitul meciului orheienii nu au reuşit să obţină măcar un egal şi în consecinţă au rămas cu 15 puncte acumulate, pe locul 4 în Divizia Naţională. După meci antrenorul Iurie Osipenco a declarat că nu exclude faptul că în consecinţă vor exista plecări ale fotbaliştilor de la Milsami, sau poate chiar va pleca antrenorul principal.
Osipenco a criticat gestul lui Adil Rhaili, care a fost schimbat în startul meciului, iar la ieşire de pe teren şi-a aruncat tricoul jos. Antrenorul a mai spus că în cazul în care Rhaili va dori să plece acasă, este liber să o facă, scrie moldfootball.com
Acesta a mai spus că va avea o discuţie şi cu conducerea clubului, în contextual afirmaţiei că în orice echipă trebuie să existe un număr suficient de jucători care pot ieşi pe teren la schimb,dar acest lucru nu a reuşit sâmbătă.
Următorul joc, Milsami îl va disputa în deplasare la Ceadîr-Lunga, contra echipei Saxan pe 18 octombrie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…