În 2015, Ilan Șor a câştigat Orheiul cu promisiunea transportului gratuit, care ar fi urmat să fie pus la dispoziția orheienilor practic imediat şi necondiţionat. După 3,5 ani, transportul a devenit gratuit pentru 4 ore pe zi. Acum, primarul Ilan Șor aspiră la Parlament şi, cu 2 luni înainte de alegerile din 2019, se laudă că şi-a îndeplinit promisiunea electorală.
Cu 3 zile până la finele anului 2018 şi cu aproape 2 luni înainte de scrutinul parlamentar din februarie 2019, la Orhei au fost puse în circulaţie 37 de microbuze noi, cu un grafic ce include şi 4 ore pe zi de transportare gratuită a călătorilor pe rutele orăşeneşti. Cu acest prilej, primarul Ilan Șor, care în prezent aspiră la funcția de deputat în Parlament – atât pe listele partidului pe care îl conduce, cât şi în circumscripţia uninominală Orhei, s-a lăudat că şi-a realizat „promisiunea electorală”, iar la mediatizarea acestui subiect a fost scos în evidență și faptul că Șor “a fost ovaţionat” de miile de oameni care s-au adunat la concertul de Revelion de la OrheiLand.
Noutatea despre apariția celor 37 de microbuze pe străzile Orheiului nu a fost însoțită de careva detalii financiare, dar s-a relevat că acestea sunt “încă un cadou” din partea lui Ilan Șor pentru orheienii care “vor circula gratis, la fel ca în perioada sovietică”.
Câteva aspecte financiare de context transpar, totuși, din unele date recente.
Cu 5 luni în urmă (august 2018), autorităţile municipale şi-au exprimat acordul ca I.M. „Orhei Transport” să achiziţioneze, în rate sau în leasing, 43 de autobuze noi, cu o valoare aproximativă de 17 650 000 lei.
Cu două luni mai târziu (octombrie 2018) din bugetul municipal au fost alocaţi aproape 10 000 000 lei (9 822 400 lei) pentru majorarea capitalului social al I.M. Orhei Transport, pentru “dezvoltarea întreprinderii (…) şi infrastructurii rutiere”.
Banii au fost alocaţi de Consiliul municipal Orhei, care a fost convocat de primarul Ilan Șor în ședință extraordinară. Tot atunci, consilierii au votat şi pentru ca „Orhei Transport” să încheie un contract de leasing cu „Victoria-Leasing „SRL, pentru procurarea unor autobuze noi, iar Asociaţia Obştească (AO) „Pentru Orhei”” să fie fidejusor (garant) al acestei tranzacţii. Termenul leasingului, adică de achitare completă pentru microbuze, a fost stabilit pe o perioadă de 3 ani, cu o contribuţie iniţială în mărime de 40%. Sursa de acoperire a cheltuielilor legate de procurarea microbuzelor noi a fost determinată “parțial din contul capitalului social şi parţial din contul întreprinderii IM. „Orhei Transport”.
De notat că alocarea mijoacelor financiare întreprinderii subordonate s-a făcut după ce, cu o săptămână mai înainte, autorităţile municipale au acceptat să fie sponsorizate timp de 3 ani de AO „Pentru Orhei”, pentru „dezvoltarea infractructurii rutiere”, şi au precizat bugetul municipal cu 9 822 400 lei atât la venituri, cât și la cheltuieli.
Cele 37 de microbuze care circulă de o săptămână prin Orhei sunt de model ГАЗ Газель, sunt produse în Rusia şi dispun de 20 de scaune pentru pasageri.
Amintim că acum 3 ani (decembre 2015), Ilan Șor promitea, în cadrul unei prezentări publice de amploare, conexe cu transportul gratuit, că parcul de maşini de pe rutele urbane va fi înnoit cu 12 autobuze MAZ (Belarus) şi 19 microbuze Hyunday (Coreea de Sud) care urmau să iasă pe rute în aprilie 2016.
După ce s-a instalat la Primăria Orhei (iulie 2015), Ilan Șor a fost întrebat când îşi va îndeplini promisiunea electorală despre punerea transportului gratuit la dispoziţia orheienilor, îndată ce va câștiga alegerle.
Primarul Șor a răspuns că acest lucru nu poate fi făcut imediat.