Categories: PoliticȘtiri

Dumitru Pulbere nu mai este presedinte al Curtii Constitutionale

Curtea Constituţională a susţinut cu majoritate de voturi demersul judecătorului Victor Puşcaş de a-l demite pe preşedintele instanţei, Dumitru Pulbere, transmite Info-Prim Neo.

Pulbere va rămîne la Curtea Constituţională în calitate de judecător, iar interimatul funcţiei va fi preluat de către Valeria Şterbeţ

Potrivit unei decizii, pronunţată miercuri, 28 septembrie, Dumitru Pulbere este demis din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale din cauza declaraţiilor politice pe care le-a făcut în presă.

Dumitru Pulbere (59 de ani) a devenit preşedinte al Curţii Constituţionale în 2007 după ce timp de 6 ani a fost judecător constituţional, fiind reales în această funcţie în martie 2010. Între 1998-2001 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, până atunci ocupând funcţia de procuror.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

3 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

4 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

o săptămână ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

o săptămână ago