Select your Top Menu from wp menus

Dumitru Diacov: Recunosc că Moldova este un stat captiv

Republica Moldova este un stat captiv, iar clasa politică trebuie să se aşeze la masa de discuţii ca să îndrepte lucrurile. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Dumitru Diacov a spus că îi este ruşine de ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova. „Chiar dacă recunosc că Republica Moldova este un stat capturat, nu înseamnă că lucrurile se vor schimba. Discutam nu demult cu Vladimir Voronin. Mi-i greu să văd la ace s-a ajuns. De 24 de ani muncim, ca să ajungem la aceasta. Nu am ajuns la ceea ce ne-am dorit. Din 2009 unele lucruri au degradat. Le dau dreptate oamenilor care au ieşit să protesteze şi să ceară o viaţă mai bună. Dacă aş fi cetăţean de rând, aşi ieşi şi eu la proteste. Politicienii trebuie să ne aşezăm şi să discutăm, să vedem cum putem îndrepta lucrurile în ţară. Dar plecarea guvernării nu este o soluţie. Trebuie să rezolve starea de lucruri. Cine ar putea veni acum în loc?”, a declarat Diacov.

Fruntaşul PDM consideră că de vină pentru situaţia din ţară este instabilitatea partidelor politice şi disensiunile din cadrul alianţei. „Toţi se bat pentru putere. Dar eu mai sper că putem îndrepta lucrurile în ţară. Eu nu văd o problemă ca PDM să discute şi cu Voronin, şi cu Ghimpu. Dar trebuie să facem ceva. Avem nevoie de stabilitate politică”, a spus Diacov.

Dumitru Diacov a recunoscu t că sunt disensiuni şi în cadrul PDM şi el personal nu întotdeauna este de acord cu deciziile luate. „Unele decizii se discutată cu mine, unele sunt luate fără ca eu să particip. De multe ori, eu mă aflu în opoziţie în cadrul partidului şi am discuţii fierbinţi cu unii colegi. Nu o dată le-am spus că trebuie să fim foarte atenţi la vocea poporului”, a spus preşedintele de onoare al PDM.

Dumitru Diacov speră că clasa politică va da dovadă de responsabilitate la viitoarele alegeri prezidenţiale. „Sper că vor înţelege că nu mai pot fi repetate experimentele de până acum. Bine că actualul preşedinte nu s-a implicat în conflicte politice. Atâta de mai lipsea, ca şi preşedintele să se urce pe baricade şi să se certe cu toată lumea”, a spus Diacov.