Categories: RegiuneSocialȘtiri

Duminică, PMAN: un nou PROTEST de amploare, organizat de Platforma DA

Duminică, 4 octombrie, la Chişinău a avut loc un nou protest de amploare, organizat de Platforma Civică DA. Din amiaza zilei, când mulţimea s-a adunat în PMAN, liderii DA au declarat de la tribună că “jocurile s-au terminat” şi că răbdarea poporului s-a sfârşit, iar mulţimea a scandat “Jos hunta criminală”.
Susţinătorii Platformei DA au răspuns corespunzaor la apelul DA şi au venit în PMAN cu crizanteme albe ca simbol al caracterului paşnic al manifestaţiei.
În Rezoluta adoptată de adunare este o singură cerere – Curtea comstitutionala să declare că actuala putere nu este legitimă şi să elibereze ţara din captivitate. În afară de aceasta, la iniţiativa Platformei DA, s-a decis crearea gărzii poporului, s-a făcut apel la nesupunere civică prin neachtarea facturilor pentru gaz şi lectricitate şi la începerea pregătirilor pentru alegerea preşedintelui ţarii direct de către popor.
În timpul mitingului au avut loc altercaţii între poliţie şi un grup de protestatari care a ajuns la sediul Parlamentului. Scene tensionate s-au înregistrat şi lângă Global Business Centre, unde se află oficiul vicepreşedintelui democrat Vladimir Plahotniuc, spre care au mers coloanele de protestatari.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago