Subdiviziunile Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Orhei, Ungheni, Cahul, Bălți și Chișinău vor primi autospeciale în cadrul unui proiect finanțat de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională JICA. Potrivit unui comunicat al IGSU în cadrul proiectului vor fi achizționate 19 autospeciale de intervenție. Din totalul de tehnică achiziționată 10 vor fi autoscări și 9 autospeciale. Valoarea contractului de grant oferit de JICA este de aproape 240 milioane lei.
Potrivit sursei citate o ședință de lucru cu pompierii și inginerii japonezi în cadrul implementării proiectului a avut loc joi, 11 august.
Activitățile sunt desfășurate ca urmare a semnării la data de 24 iunie 2022 de către Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a Acordului de Grant pentru Proiectul privind îmbunătățirea echipamentelor de prevenire a incendiilor între Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză de Cooperare Internațională.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…