Drumurile noastre toate – cele mai proaste din lume. Epopeea traseului Orhei-Rezina un exemplu în acest sens

R. Moldova ocupă ultimul loc într-un top alcătuit din 144 de ţări la capitolul calitatea drumurilor. În ultimii ani în republică au venit milioane de euro şi dolari destinate reparaţiei drumurilor şi oferite de finanţatori străini, dar şi de agenţi economici din ţară.
Printre drumurile care se află în reparaţie este şi traseul Călăraşi-Orhei-Rezina. Potrivit declaraţiilor făcute de autorităţi în anul 2007 pentru reparaţia acestui drum, din cele trei acorduri de finanţare a reabilitării drumurilor semnate cu Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare în valoare de 30 mln euro fiecare, urmau să se aloce cca 400 de mln de lei. În decembrie 2008 compania franceza “La Farge” a anunţat că alocă guvernului 3 mln de euro pentru reparaţie. Ulterior, conducerea companiei a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat cu banii.
În anul 2009 , potrivit Legii Bugetului de Stat, pentru reparaţia acestui drum erau preconizaţi aproape 144 de mln de lei.
De menţionat că unul dintre antreprenorii care efectuau lucrările de reparaţie pe acest traseu a falimentat. In rezultat zeci de persoane au rămas cu salarii neplătite, iar mai mulţi agenţi economici, inclusiv din zona Orheiului, au rămas păgubiţi până în prezent.
Anterior s-a relatat că procedura de selectare a firmelor care urmau să repare acest traseu s-a făcut cu abateri de la legislaţie, unele dintre ele neavând măcar experienţă în acest domeniu.
Situaţia nu s-a schimbat nici după anul 2009 când autorităţile au anunţat că în luna iunie 2010 a fost debursată suma de 136 de milioane de lei de la Bugetul de Stat în scopul reconstrucţiei drumului. Un an mai târziu în acelaşi scop, în Bugetul de Stat au fost prevăzute 100 de milioane de lei. În aceeaşi perioadă autorităţile au anunţat de mai multe ori termene diferite în care lucrările de reparaţie pe acest traseu urmau a fi finalizate.
Directorul CNA, Viorel Chetraru declara la începutul anului curent că lucrările de reparaţie pe mai multe trasee, printre care şi Călăraşi-Orhei-Rezina, se află în vizorul instituţiei sale. Recent, CNA a anunţat într-un comunicat că vice-ministrul Transporturilor, Boris Gherasim, a fost citat pentru a fi recunoscut şi audiat în calitate de bănuit în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul abuzului de serviciu săvârşit de către o persoană cu funcţie de demnitate publică. Potrivit informaţiilor preliminare, vice ministrul ar fi folosit situaţia de serviciu pentru a promova o companie, gestionată de una dintre rudele sale apropiate, care a fost desemnată câştigătoare a licitaţiilor publice privind efectuarea lucrărilor de reparaţie a unor tronsoane de drum. Se mai presupune că demnitarul, folosind intenţionat situaţia de serviciu în interes personal şi material, ar fi organizat desemnarea unei companii, al cărei director executiv a fost din 2005 până în 2009, pentru prestarea serviciilor de asigurări societăţilor subordonate Ministerului. Boris Gherasim a respins toate acuzaţiile care i se aduc.

sursa: Radio Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago