Select your Top Menu from wp menus

DROGURI ‘conservate’ introduse in Romania. Un tanar din Orhei, ARESTAT

Un tânăr originar din Orhei, student la Suceava, a fost reţinut şi dus la audieri la Sediul  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava (DIICOT), după ce colegul acestuia a fost prins în parcarea hotelului Bucovina în timp ce încerca să vândă droguri.

Conform unui comunicat emis de DIICOT, cannabisul era procurat din Republica Moldova. Studenţii erau în complicitate cu un alt tânăr de 17 ani din Republica Moldova  care, conform surselor judiciare, aducea marfa în România, de cele mai multe ori prin pachete cu mâncare, drogurile fiind ascunse în borcane cu dulceaţă şi murături.

În cadrul unei percheziţii, la domiciliul acestora a fost găsită o cantitate de aproximativ 40 grame cannabis. Tinerii au fost arestaţi ieri, 25 ianuarie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, fără drept”.

Amintim că nu e primul caz când studenţii moldoveni au introdus droguri în România. La mijlocul lunii aprilie 2011, alţi doi studenţi moldoveni de la Universitatea „Ştefan cel Mare” au fost reţinuţi, unul dintre ei fiind prins în flagrant în timp ce vinde cu 2.300 de euro jumătate de kilogram de canabis. Drogurile erau ascunse în borcane cu alimente, fiind trimise în România cu microbuzul care circulă pe traseul Orhei-Chişinău-Suceava.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/droguri-conservate-introduse-in-romania-un-tanar-din-orhei-student-la-suceava-arestatromania/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19