Select your Top Menu from wp menus

Drogul care te transformă în CANIBAL: Cum se numeşte şi ce victime a făcut în SUA

Poliţia din Miami a lansat un avertisment cu privire la un nou drog de sinteză, numit „al şaptelea cer”, în urma mai multor agresiuni de natură canibală, inclusiv una în care poliţiştii l-au ucis pe atacator.

Conducerea poliţiei a îndemnat unităţile la mai multă prudenţă, după un al doilea incident legat de consumul acestui drog, de tip „ecstasy”, în cursul căruia un suspect a ameninţat că va „mânca” doi poliţişti şi a încercat să îl muşte pe unul dintre ei.

Un bărbat fără domiciliu stabil, Brandon De Leon, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat după ce a intrat într-un local proferând insulte. În drum spre secţia de poliţie, acesta s-a lovit cu capul de geamul care desparte cabina poliţiştilor de suspect urlând „o să vă mânânc”, apoi, ajungând la secţie, a urlat ca un animal şi a încercat să muşte pe unul dintre poliţişti de mână. Poliţiştii au fost nevoiţi să îi aplice o mască pentru a-l împiedica să muşte şi să îi lege picioarele.

În afară de consumul drogului „al şaptelea cer”, cunoscut şi sub denumirea generică de „sare de baie”, De Leon a fost testat pozitiv şi pentru consum de alcool, cannabis şi medicamente.
Cazul său „seamănă cu un alt incident care s-a produs săptămâna trecută la Miami, când un suspect a devorat faţa unui alt bărbat”, potrivit unei note interne a poliţiei.

În acest prim atac, numit de presa locală „atacul zombie”, agesorul, dezbrăcat complet, a atacat o persoană fără adăpost, smulgându-i hainele şi provocându-i răni grave prin muşcare la nivelul feţei, victima aflându-se în continuare internată într-o stare critică.

Agresorul, Rudy Eugene, în vârstă de 31 de ani, a fost ucis de poliţişti.

Potrivit poliţiei, este posibil ca şi acesta să fi consumat „al şaptelea cer”, descris de autorităţi ca fiind o substanţă „care dă dependenţă şi este periculoasă”.

Prietena bărbatului, Yvonka Bryant, citată de publicaţia Miami Herald, a declarat că acest comportament nu corespunde temperamentului bărbatului, sugerând că acesta ar fi puput fi drogat fără ştirea sa. „Orice altă explicaţie este de natură supranaturală, ca de exemplu că a fost victima unei fel de vrăji voodoo”, a adăugat aceasta, referindu-se la originile haitiene ale partenerului său.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/drogul-care-te-transforma-in-canibal-cum-se-numeste-si-ce-victime-a-facut-in-sua/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19