DRAPELUL Orheiului a fost fluturat pe PODIUMUL Unified World Champions 2015

Drapelul Orheiului a ajuns să fie fluturat de pe prima treaptă a Campionatului Mondial la Lupte Unificate (Unified World Champions 2015), care s-a desfăşurat în perioada 3-8 noiembrie la Benidor, Spania.
Despre aceasta ne-a relatat Oleg Sclifos, antrenorul proaspătului campion mondial la Lupte Marţiale, Nicolae Deleu. Antrenorul a spus că lotul naţional al Moldovei a participat la competiţii cu 4 tineri sportivi din cadrul Clubului Voievod şi că toţi aceştia s-au învrednicit de locuri premiante. În afară de Nicolae Deleu, care a devenit campion, raionul Orhei a mai avut un reprezentant merituos la acest campionat. Acesta este Vasile Niţă din satul Peresecina, care a fost decorat cu medalia de bronz pentru locul 3, la categoria -70 kg.
Oleg Sclifos a declarat că luptătorii noştri au demonstrat în faţa a 8000 de sportivi din 120 de ţări ale lumii, că în Moldova se munceşte mult şi se face sport de performanţă. Aşa că pe prima treaptă a podiumului, împreună cu Nicolae, a urcat cu mândrie nu doar drapelul Republicii Moldova, ci şi drapelul Orheiului. Antrenorul a mai declarat că se bucură că nu i-a dezamăgit pe cei care i-au ajutat să plece la Campionat, enumerând un şir de susţinători, printre care şi Consiliul Raional Orhei.
Nicolae Deleu, care de câteva zile deţine titlul de campion mondial, a menţionat că luptele de la Campionatul din Spania au fost cele mai grele din cariera să sportivă. Pentru a cuceri medalia de aur, luptătorul orheian a trebuit să-i învingă pe sportivii din Spania, Marea Britanie şi Cehia. Victoria a fost zmulsă abia în runda a treia a finalei de la cehul, care se bătea la fel de bine ca Nicolae.
Un tânăr din Orhei, CAMPION MONDIAL la lupte marţiale
Urmariti ce povestesc cei doi, in video de mai jos: 

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago