Categories: EconomicSocialȘtiri

Două comisii parlamentare vor examina creşterea inflaţiei şi majorarea de preţuri

Consiliul Suprem de Securitate (CSS), întrunit astăzi în şedinţă, a decis crearea a două comisii parlamentare care să examineze creşterea inflaţiei şi majorările de preţuri din Republica Moldova. Despre aceasta a anunţat şefa statului Maia Sandu, în cadrul unui briefing după şedinţa CSS, transmite MOLDPRES.

„Consiliul a audiat mai multe rapoarte cu privire la situaţia creată în ţara noastră. Ca urmare, am decis că este necesară susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii ca să nu importăm multe mărfuri care pot fi fabricate acasă, să introducem o susţinere socială ţintită, care inclusiv va avea drept scop eficientizarea companiilor din domeniul energetic”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit preşedintelui ţării, afară de comisiile parlamentare care vor fi create în urma hotărârii Consiliului Suprem de Securitate, ministerele de profil vor întreprinde măsuri urgente pentru încurajarea iniţiativelor private ca mai multă lume să poată deschide afaceri şi exporta, precum şi pentru monitorizarea strictă a sectorului combustibililor lichizi.

„De asemenea, nu vom tolera încercările de monopolizare, vom elimina lanţurile inutile de intermediari, urmând să fie analizate şi eliminate impedimentele pentru producătorii mici”, a spus Maia Sandu.

Şefa statului a menţionat că la toate aceste subiecte se va reveni săptămâna viitoare, însă principala preocupare a instituţiilor statului rămâne a fi securitatea alimentară şi evitarea şocurilor economice pentru populaţie.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago