Select your Top Menu from wp menus

Două case şi un automobil în flăcări. Intervenţiile pompierilor din Orhei la sfârşitul lunii noiembrie

În ultima săptămână a lunii noiembrie, în oraşul Orhei, pe strada Prieteniei, și în satul Peresecina au avut loc incendii cre au necesitat intervenţia pompierilor. În ambele cazuri, potrivit DSE Orhei, flăcările au provocat pagube materiale, după ce au pornit de la sobele care erau exploatate cu nerespectarea regulilor antiincendiare.
În aceeaşi perioadă, pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu şi lichidarea a două accidente produse pe traseele rutiere. Accidentele s-au produs în oraşul Orhei şi în satul Selişte, iar aprinderea maşinii de model “Opel Combo” – în preajama restaurantului “Iarna”.

Pentru diminuarea și evitarea cazurilor similare, DSE mun.Orhei solicită:

ASIGURATI verificarea, curățarea și repararea, dacă este cazul, a coșurilor de fum de către o persoană specializată;NU folositi decît materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraincărcarea acesteia;
NU folosiți soba decît cu ușița inchisă;AȘEZAȚI o tavită metalică in fața sobei, in dreptul ușiței;.NU așezați in apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; 6.STINGEȚI focul din sobă inainte de a părăsi locuința;
NU adormiți niciodată cu soba aprinsă;
VERIFICAȚI integritatea aparatelor și mijloacelor de incălzire electrice, iar in cazul in care acestea sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau cumpărati-vă altele noi;
NU așezați aparatele de incălzire electrice in apropierea materialelor combustibile;
NU așezați materiale combustibile pe mijloacele de incălzire electrice;.DECUPLAȚI aparatele de incălzire electrice inainte de a părăsi locuința sau de a adormi.
NU lăsati niciodată copiii nesupravegheati cu soba aprinsă ori aparatele de incălzire electrice in funcțiune. ASIGURATI locuința cu detectoare autonome de fum.

CETATENI, NU UITATI !
PRINTR-UN COMPORTAMENT PREVENTIV, VA SALVATI VIATA ȘI BUNURILE.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/doua-case-si-un-automobil-in-flacari-interventiile-pompierilor-din-orhei-la-sfarsitul-lunii-noiembrie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19