La Curtea de Apel Cahul, a avut loc o nouă ședință în dosarul de condamnare a fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor. Instanța anunță despre respingerea cererii de recuzare, înaintate de apărători. „Se respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare înaintată de către avocații Calaida Denis și Colenco Aureliu”, precizează Curtea de Apel Cahul.
Contactat de IPN, avocatul Aureliu Colenco a declarat că este vorba despre o cerere de recuzare depusă anterior, iar apărarea nici nu s-a așteptat la un alt rezultat, pentru că „acolo se respinge tot”. Aureliu Colenco a menționat că s-a solicitat examinarea în lipsa lor. „Acolo este avocat de stat, numit abuziv de către instanța de judecată, din oficiu”, a notat avocatul. Acesta a mai spus că avocații vor depune demersuri ori de câte ori instanța va încălca normele procesuale și prevederile legale, aceasta fiind o modalitate de apărare.
Următoarea ședință la Curtea de Apel Cahul în dosarul Șor este programată pentru 22 ianuarie, la ora 10.00.
Încă în iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În iunie 2019, Ilan Șor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară.
sursa: radiochisinau.md