Categories: SocialȘtiri

Dosarul „interceptărilor ilegale” trimis în instanța de judecată

Procuratura Anticorupție, la 15 octombrie curent, a transmis în instanța de judecată cu rechizitoriu, dosarul penal denumit generic „filarea și interceptarea ilegală a reprezentanților opoziției, activiștilor civici și jurnaliștilor”.
În dosar sunt acuzați  5 foști colaboratori de poliție din cadrul ex-Direcției nr.5 a Inspectoratului Național de Investigații, printre care și fostul șef al acestei direcții. Acuzarea adusă inculpaților include săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.177 alin.(1) din Codul penal (Încălcarea inviolabilității vieții personale) și art.178 alin.(2) din Codul penal (Violarea dreptului la secretul corespondenței).
Concomitent, precizăm că, procurorii anticorupție continuă investigațiile, într-o cauză penală disjunsă, cu privire și la alte persoane suspectate că ar fi acționat în complicitate cu ex-polițiștii deferiți justiției.

Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

22 octombrie 2021
Procuratura Anticorupție

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

22 de ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago