Categories: SocialȘtiri

Dosarul în privința foștilor factori de decizie ai UNIBANK, deferit justiției

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-președintelui UNIBANK, ex-vicepreședintelui UNIBANK, ex-șefului Direcției finanțe și ex-șefului Direcției juridice.

Învinuiților li se incriminează faptul că, în perioada 2013-2014, deținând funcția de membri ai Comitetului de creditare al băncii, încălcând regulamentele interne și actele normative ale Băncii Naționale ale Moldovei, au admis și au eliberat unui agent economic rezident 4 credite, în valoare totală de 16 milioane de dolari SUA și 15 milioane de euro. De menționat că, creditele nu au fost rambursate până în prezent.

Concret, agentul economic beneficiar al creditelor, a fost fondat de către un cetățean al Federației Ruse, care nu a traversat niciodată frontiera Republicii Moldova. Acesta, acționând în participație cu cetățeni ai Republicii Moldova,  care au organizat și perfectat o procură din numele acesteia, pe numele unui cetățean al RM (șofer de camion), care a și înregistrat compania respectivă cu o zi înainte de obținerea primului credit în valoare de 8 milioane de dolari SUA.

În cauză, au fost aplicate sechestre pe bunurile învinuiților: automobile și un spațiu locativ deținute cu drept de proprietate de către aceștia.

Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.42 și art.239 (încălcarea regulilor de creditare, politicilor de acordare a împrumuturilor) alin.2 lit.a Cod Penal, ex-factorii de decizie ai UNIBANK riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de la 3 la 7 ani inclusiv achitarea prejudiciului cauzat și a cheltuielilor judiciare.

În privința cetățeanului Federației Ruse, în numele căruia a fost contractat creditul și altor persoane ce au contribuit la dobândirea acestuia, a fost disjunsă cauza penală într-o procedură separată, iar persoanele vizate urmează să fie anunțate în căutare.

RadioOrhei

Recent Posts

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

4 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

23 de ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

7 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

o săptămână ago