Dosarul penal privind omorul dublu săvârșit iarna trecută la o stână din satul Mălăieşti, a ajuns in instanța de judecată. Despre aceasta anuntță Procuratura generală într-un comunicat de presă. Instanța urmează să examneze cazul uciderii cu o deosebită cruzime a doi bărbați, care a avut loc in noaptea de Revelion.
Potrivit actului de învinuire pregătit de procurori, în timp ce sarbătoreau sosirea Anului Nou, 2017, patru bărbați, fiind în stare de ebrietate alcoolică, s-au luat la bătaie. Toți patru erau ciobani, de la două stăne de oi situate în vecinătate. Doi meseni au devenit victime ale ciobanilor de la stâna vecină, care i-au omorîât apicandu-le lovituri cu un ciocan.
Învinuiţii, cu vârstele de 20 şi 21 de ani, şi-au recunoscut vina și sunt cercetaţi în arest preventiv.
Dacă vor fi găsiți vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 20 ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.