Select your Top Menu from wp menus

Dosarul Caravita a ajuns în judecată

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţă cauza penală de învinuire a gestionarului de facto al companiilor Caravita Co şi Business Estate Investments. Ancheta a finalizat cu încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei lui I.R. în spălare de bani, infracţiune ce a cauza prejudicii deosebit de mari Băncii de Economii.

În fapt, inculpatul a recunoscut că, având intenţia de a camufla provenienţa a 2 800 000 de euro, sustrase de la BEM, a efectuat tranzacţii fictive cu alte companii în vederea rambursării mijloacelor financiare creditate. Schemele, prin intermediul cărora au fost spălaţi banii, au vizat zeci de firme autohtone, dar şi din zona off-shore. În prezent, inculpatul se află în arest, iar dacă va fi găsit vinovat riscă până la 10 ani de închisoare.

Totodată, procurorii investighează, într-o procedură separată, acţiunile ilicite ale complicilor gestionarului Caravita, trei dintre care, de asemenea, se află în arest. Aceştia sunt învinuiţi de complicitate la spălare de bani, în scurt timp urmând să fie şi ei deferiţi justiţiei.

Amintim că, pentru recuperarea unei părţi a prejudiciului, au fost aplicate sechestre pe bunurile mobile şi imobile, conturile bancare, terenurile agricole etc., ce aparţin persoanelor învinuite în acest dosar şi unor companii implicate în fraudele financiar-bancare. Faţă de aceste proprietăţi sunt suspiciuni că au fost dobândite prin intermediul creditelor frauduloase de la Banca de Economii și a schemelor financiare dubioase.

Menţionăm că, în iulie 2015 CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut patru persoane în cadrul unui dosar care vizează fraudele de la Banca de Economii. Asta după ce a fost efectuat un complex de acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii, în urma cărora au fost ridicate probe materiale relevante pentru dosar.

Dosarul Caravita reprezintă o parte din investigaţiile legate de fraudele de la Banca de Economii. În prezent, în gestiunea procurorilor se află încă două cauze penale ce vizează delapidările din sectorul financiar bancar, iar în procedura CNA – 15 dosare privind acordarea creditelor neperformante de către cele 3 bănci. Actualmente, 18 dosare se află pe masa magistraţilor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dosarul-caravita-a-ajuns-in-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19