Categories: SocialȘtiri

Dosarul anabolizantelor a fost trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCCOS) a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a fostului ambasador al Moldovei la Moscova și a șoferului automobilului reprezentanței diplomatice, în care au fost găsite anabolizante, transportate prin contrabandă, anunță un comunicat al instituției
Totodată, procurorii PCCOCS continuă urmărirea penală pentru stabilirea celorlalți făptuitori, cu individualizarea acțiunilor și circumstanțelor faptei, precum și pentru identificarea premiselor care au generat și au permis comiterea fărădelegii. Suplimentar, procurorii au dispus desfășurarea investigațiilor financiare-paralele, care sunt în curs de derulare.
Potrivit sursei citate , tentativa de contrabandă a fost contracarată la postul vamal Palanca, în decembrie 2020. Ulterior capturării mărfii, oamenii legii au estimat valoarea anabolizantelor ridicate la peste 8.4 milioane de lei . Pe lângă anabolizante, autoritățile au depistat și substanțe psihotrope în marfa examinată. Lotul de marfă continuă să fie păstrat în camera corpurilor delicte a Serviciului Vamal.
Potrivit legii, fapta incriminată se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 3 la 10 ani.
Notă: Învinuiții pe dosar sunt considerați nevinovați, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

11 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

12 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

12 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

17 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

20 de ore ago