Doi carabinieri au fost bătuţi de şase indivizi, în timp ce se aflau în exerciţiul funcţiei, în faţa Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.
Potrivit procurorilor, inculpaţii erau în stare de ebrietate, iar patru dintre aceştia au mai fost în conflict cu legea.
Suspecţii au vârstele cuprinse între 20 şi 27 ani şi sunt locuitori ai capitalei. În luna martie a anului curent, aceştia le-au aplicat carabinierilor, care păzeau obiectivul diplomatic, multiple lovituri, în rezultatul cărora unul dintre ei a fost spitalizat.
Recent, procurorii au finalizat urmărirea penală pe acest caz şi au trimis dosarul spre examinare Judecătoriei Buiucani.
În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…
Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…
Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…
Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…
EXTERN UNICEF: Aproape 2.000 de copii au fost uciși sau răniți de la începutul războiului…