Procuratura Generală informează că Procuratura Anticorupție a pornit, la
29 octombrie, o cauză penală pe faptul obținerii de către fostul lider
al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a celui de-al doilea
pașaport al Republicii Moldova, unde are o altă identitate. Potrivit PG,
cauza penală a fost pornită în baza infracțiunii de „abuz de serviciu,
comis în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații
criminale”, transmite IPN.
Procuratura Generală nu menționează cine este cercetat în acest dosar,
nici când a obținut pașaportul fostul lider al PDM, însă precizează că
„se întreprind toate măsurile necesare de urmărire penală, în vederea
elucidării tuturor circumstanțelor”.
Infracțiunea în baza căreia a fost pornită cercetarea penală se
pedepsește cu închisoare de la trei la șapte ani, cu privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de la 10 la 15 ani.
Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și
ordine publică, Chiril Moțpan, a spus în cadrul unei emisiuni TV, apoi a
confirmat și la o conferință de presă, că fostul lider al PDM, Vladimir
Plahotniuc, deține dublă identitate în Republica Moldova. Acesta ar
avea documente cu imaginea lui, dar cu alte nume, prenume, data
nașterii, reședința. Potrivit lui Chiril Moțpan, documentul ar fi fost
obținut când în funcția de director al Agenției Servicii Publice era
Serghei Răilean, care ar fi finul de cununie al actualului președinte al
PDM, Pavel Filip. Potrivit președintelui Comisiei parlamentare de
securitate, și democratul Serghei Iaralov are două identități
moldovenești