Poliţiştii din Sibiu au deschis un dosar penal pentru uz de armă, după ce un ursul care s-a plimbat mai bine de trei ore prin centrul Sibiului a fost împuşcat în curtea unei fabrici din oraş, transmiteMEDIAFAX.
Potrivit şefului Poliţiei Sibiu, ursul a fost împuşcat, nereuşindu-se tranchilizarea lui, iar în urma uciderii animalului se va deschide un dosar penal pentru uz de armă. Este un urs mare. Are aproximativ 6 ani şi 150 de kilograme”, a spus comisarul care a şi coordonat acţiunea de prindere a ursului.
Peste 50 de persoane au intervenit în acest eveniment. Ursul a fost foarte agil, a escaladat garduri, a intrat în curţile oamenilor, a traversat tot oraşul, Centrul vechi şi a ajuns în oraşul de jos. Aici s-a reuşit blocarea lui, dar şi aici ar fi putut să sară gardul şi să plece mai departe. Nu s-a reuşit tranchilizarea lui şi exista şi pericolul ca un urs rănit să devină mai agresiv. Facem investigaţii şi stabilim cauzele care au dus la acest eveniment, dar şi de unde a venit acest urs. S-a deschis un dosar penal pentru uz de armă”, a declarat politistul.