Categories: PoliticȘtiri

Doru Petruți: candidații partidelor de stânga au mai multe șanse la prezidențialele planificate la toamnă

Candidații partidelor de stânga au mai multe șanse la prezidențialele planificate la toamnă. De această părere este directorul Institutului de Marketing și sondaje IMAS, Doru Petruți, invitat al emsiunii „În Profunzime” de la Pro TV. Pe stânga, observă sociologul, liderul socialiștilor Igor Dodon nu are un contracandidat, pe când eșichierul de dreapta se așteaptă să fie fragmentat între cel puțin șase candidați la funcția de președinte. Doru Petruți s-a referit și la proaspătul sondaj al Institutului Republican Internațional (IRI), potrivit căruia 83 la sută din cetățenii Republicii Moldova consideră că lucrurile în țară evoluează într-o direcție greșită. Cifra, din punctul de vedere al directorului IMAS, este una optimistă. „Am încheiat anul 2015 cu peste 90 % de neîncredere, se pare că Guvernul a recuperat repede procentele, dar nu cred că este posibil așa ceva. (…) Din 2013 totul a mers foarte prost”, a conchis sociologul. Potrivit aceluiași sondaj IRI, favoriți pentru candidatura de președinte al Republicii Moldova sunt socialistul Igor Dodon, președintele formațiunii „Partidul Nostru” Renato Usatâi, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și Maia Sandu, lidera grupului de inițiativă a Partidului Acțiune și Solidatitate.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago