Categories: PoliticȘtiri

Dorinţa avocatului familiei Butmalai de a face cunoştinţă cu expertiza în acest dosar ar fi provocat panică printre procurori /#Moldova

Dorinţa de face cunoştinţă cu rezultatele expertizelor în dosarul deputatului PLDM, Ion Bumalai a provocat panică printre procurorii din Cahul şi de la Procuratura Generală, a declarat pentru INFOTAG, avocatul familiei. Ana Ursachi.
Aceasta spune că nu a fost înştiinţată, contrar prevederilor legale, despre finalizarea expertizelor. Potrivit lui Ursachi imediat ce s-a aflat că îşi planifică o deplasare la Cahul i s-a comunicat că materialele dosarului au fost solicitate la Chişinău şi nu este clar în seiful cui au nimerit.
Ea crede că îngrădirea accesului la materialele dosarului va dura cel puţin până la mijlocul lunii mai. Deoarece dacă s-ar afla ceva nou atunci ar fi organizată o conferinţă de presă, mai cu seamă că Butmalai şi fiul său au fost arestaţi de poliţie în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Potrivit lui Ursachi autorităţile se tem de orice pomenire despre decesul dubios al deputatului, existând suspiciuni rezonabile

mai multe pe National.MD

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago