Şeful direcţiei servicii operative de la Ministerul de Interne, Alexandru Jizdan neagă că i-ar fi interzis comisarului de Falesti sa raporteze ministerului incidentul de la vânătoarea soldată cu decesul lui Sorin Paciu, scrie protv.md
Acesta a dclarat după audierile în faţa comisiei parlamentare care investighează acest caz că s-a aflat peste hotare, iar despre incident a aflat pe data de 6 ianuarie
Hotnews.md scrie că ministrul de Interne, Dorin Recean, a spus astăzi după audierile în Comisie că a aflat de acest incident pe 4 ianuarie, două zile mai devreme decît şeful Direcţiei Servicii Operative.
De dimineata au fost audiati medicii de la AVIASAN si cateva persoane care au participat la vanatoare, care au refuzat sa faca declarati
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…