Categories: PoliticȘtiri

Dorin Chirtoacă va depune un proiect de lege în Parlament referitor la sărbătorirea zilei de 9 mai

Dorin Chirtoacă, primarul capitalei şi vicepreşedinte al Partidului Liberal a declarat Europei Libere că depune în Parlament un proiect de lege prin care Ziua Europei de 9 mai să fie inclusă pe lista sărbătorilor oficiale. „…În cel mai rău caz, marţi va ajunge în Parlament.” În acest fel, a explicat Chirtoacă, Primăria vrea să evite ca Piata Marii Adunări Naţionale să mai fie folosită pentru manifestaţii cum a fost cea de anul acesta, când ambasada Rusiei a organizat un concert de Ziua Victoriei.
Comentând declaraţiile făcute de vicepremierul rus Dimitri Rogozin la Tiraspol şi Chişinău, Dorin Chirtoacă a declarat Europei Libere: „…viitorul nostru nu este şi nu poate fi în cadrul Uniunii Eurasiatice. Viitorul nostru poate fi doar în cadrul Europei. Acolo unde ne sunt şi rădăcinile. Acolo de unde am fost rupţi fără voia noastră”.

sursa: europaliberă.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago