Republica Moldova va primi gratuit 6 000 de tone de motorină, drept ajutor umanitar extern din partea României, destinat agricultorilor afectaţi de secetă pe parcursul anului 2020.
Guvernul României a aprobat această hotărâre și ca urmare a demarării procedurilor de transmitere, Guvernul de la Chișinău a stabilit mecanismul și formalitățile de recepţionare, depozitare șidistribuire peste frontiera de stat a lotului de ajutor umanitar.
„Din numele Guvernului Republicii Moldova aduc sincere mulțumiri Guvernului României pentru gestul mărinimos de a ne acorda 6 000 de tone de motorină ca ajutor cu titlu gratuit. Sarcina noastră este să organizăm cât mai bine procesul logistic de recepționare, depozitare și, ulterior, distribuire către beneficiarul final, lucru care este așteptat de agricultorii afectați substanțial de seceta din anul trecut”, a menționat Aureliu Ciocoi în cadrul ședinței.
Agenţia Rezerve Materiale din subordinea MAI va fi responsabilă de recepţionarea, depozitarea, păstrarea, evidenţa şi distribuirea motorinei. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, va stabili cantitatea eligibilă de motorină pentru fiecare producător agricol, solicitant de ajutor umanitar, în baza cererilor depuse la AIPA. Ulterior, MADRM va prezenta lista agricultorilor eligibili, repartizaţi pe raioane, către Comisia interdepartamentală pentru ajutoare umanitare, care va distribui cantitatea stabilită fiecărui agricultor.
Totodată, din Fondul de rezervă al Guvernului vor fi alocate 3 milioane de lei Agenției Rezerve Materiale, necesari pentru acoperirea cheltuielilor legate de serviciile de recepţionare, evaluare a cantităţii şi calităţii, depozitare, păstrare, descărcare, încărcare, distribuire, cazare şi hrană a reprezentanţilor României împuterniciţi să însoţească ajutorul umanitar; servicii de transbordare a vagoanelor – cisterne cu motorină în Punctul de trecere a frontierei de stat moldo-române – feroviar, lucrările de descărcare din vagoane-cisterne a motorinei şi pomparea în rezervorul de primire; servicii de transportare a motorinei către staţiile petroliere şi distribuirea beneficiarilor finali.
Menționăm că transmiterea acestui ajutor umanitar este rezultatul înțelegerilor convenite între șefii de state ai Republicii Moldova și România, fiind convenit un pachet de măsuri, care cuprinde acţiuni concrete de sprijin din partea României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul combaterii pandemiei de COVID-19, şi pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a Republicii Moldova.
sursa: gov.md