Actorul britanic Robert Pattinson s-a despărţit pentru a doua oară de iubita lui atât din franciza „Twilight”, cât şi din viaţa reală, Kristen Stewart, după aventura pe care aceasta a avut-o în vara anului trecut cu un regizor de la Hollywood, scrie MEDIAFAX
Starul britanic în vârstă de 26 de ani a decis să o ierte pe Kristen Stewart şi să se împace cu ea, după ce actriţa în vârstă de 22 de ani a avut, în vara anului trecut, o aventură cu Rupert Sanders, regizorul peliculei „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman”, în care aceasta a jucat rolul principal. Se pare însă că Pattinson a decis să pună capăt, la sfârşitul săptămânii trecute, relaţiei sale de patru ani cu Stewart, după câteva săptămâni dificile petrecute împreună, informează contactmusic.com.
O sursă a declarat pentru tabloidul The Sun: „Ea a luat avionul spre Los Angeles şi se presupunea că va fi partenera lui Robert la Globurile de Aur 2013 (13 ianuarie, n.r.), însă el i-a spus că vrea să meargă singur. O iubeşte, dar ar prefera să revină la acele timpuri când erau doar buni prieteni, pentru a putea să aibă din nou încredere în ea şi să se concentreze asupra carierei sale de după încheierea francizei «Twilight»”.
„Kristen e supărată, dar a înţeles situaţia. Ea nu ar fi trebuit să îl preseze şi să îl convingă că trebuie să se împace, după infidelitatea pe care a comis-o. Speră că el se va întoarce la ea şi că timpul va vindeca toate rănile. A fost supus unei mari presiuni din partea prietenilor care îi cereau să o părăsească. Prietenii lui i-au spus că trebuie să se concentreze asupra carierei şi că ea îi spulbera şansele pe care le avea”, a adăugat aceeaşi sursă.
Aceeaşi sursă a sps că actriţa americană intenţionează să se mute la New York, în timp ce Robert Pattinson va continua să locuiască la Los Angeles.
Vestea despre despărţirea cuplului a apărut la doar câteva zile după ce Pattinson şi Stewart au fost văzuţi împreună la o petrecere organizată după gala de decernare a Globurilor de Aur.
Actorul britanic a părăsit în vara anului trecut vila din Hollywood în care locuia cu iubita sa, după publicarea în presa americană a unor fotografii în care aceasta apărea în ipostaze intime alături de regizorul de film Rupert Sanders, în vârstă de 41 de ani.
În luna iulie, Kristen Stewart a anunţat public că a avut o aventură cu Rupert Sanders.
sursa: mediafax.ro