Categories: RegiuneSocialȘtiri

Doi tineri din Chiperceni riscă AMENZI pentru vânat ILICIT şi deţinere ILEGALĂ de armă /FOTO

Doi tineri,  care se îndeletniceau cu vânatul iepurilor nu departe de satul Biești, riscă amenzi usturătoare. Asta, pentru că acest gen de vânat este în prezent interzis.În plus, una din armele care au fost ridicate de la vânători de către oameni legii este deţinută ilegal.
Potrivit ofiţerului de presă al IP Orhei, Diana Maxim, luni, 23 noiembrie a parvenit un semnal telefonic de la un locuitor al satului Chiperceni despre faptul că doi braconieri vânează pe un câmp din preajma satului Bieşti. Ofițerii operativi din cadrul Sectorului de poliție nr. 3 Chiperceni  s-au deplasat îndată la locul indicat, dar braconierii deja dispăruseră.
Poliţiştii i-au depistat pe cei doi vânători în satul Biesti.  Aceştia s-au dovedit a fi doi fraţi cu vârste de 29 şi respectiv 19 ani, care locuiesc în satul Chiperceni. Tineri  aveau asupra lor leşul unui iepure de câmp şi câte  o puşcă. Armele de vânătoare au fos predate benevol, dar s-a constatat că una din ele este deţinută ilegal.
Pentru vânatul iepurilor, care este interzis în perioada anului curent, cei doi fraţi din Chiperceni vor fi sancționați cu o amendă de la 50 la 100 de u.c. O amendă şi mai mare – de la 100 la 150 u.c., riscă tânărul care deţine ilegal arma de vânătoare.

Mai jos, comunicatul integral al IP Orhei:

COMUNICAT

Pe un cîmp din preajma satului Biești, r-l Orhei, doi bărbați practică vînatul ilicit. Această informație a parvenit de la un locatar al s. Chiperceni, r-l Orhei, care la data de 23.11.2015 printr-un apel telefonic a anunțat poliția. Ofițerii operativi de sector al Sectorului de poliție nr. 3 Chiperceni al IP Orhei, îndată s-au deplasat la locul indicat, însă braconierii nu mai erau. Polițiștii au mers în satul din apropiere cu scopul de ai depista pe aceștea. Făptuitorii au fost găsiți în s. Biești, r-l Orhei, care aveau la ei cîte o pușcă și la unul era  leșul unui iepure, de culoare cafenie roșietică. s-a stabilit identitatea acestor bărbați, este vorba de doi frați din s. Chiperceni, r-l Orhei, în vîrstă de 29 ani și respectiv 19 ani. Le-au fost ridicate armale de vînătoare, în procesul căruia s-a constat că una din arme nu este deținută legal. Acestea au fost predate binevol.

Pentru vinatul ilegal vor  fi sancționați cu o amendă de la 50 la 100 de u.c. în baza art.art, 128 al. 2 CC R. Moldova,  iar persoan care deținea o armă ilegal riscă și o amendă în baza art. 361 al 4 CC R. Moldova, care constituie de la 100 la 150 u.c.

Vă amintim că în perioada anul 2015 vănatul de iepuri este stric interzis.

 

 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago