Categories: SocialȘtiri

Doi rromi reținuți de poliție în cazul taximetristei ucise la Ialoveni

Poliția a reținut o femeie și un bărbat, de etnie rromă, care sunt suspectați de omorul taximetristei.

În acest moment, oamenii legii îi audiază pe cei doi reținuți pentru a stabili dacă ei sunt asasinii.

Aceștia au antecedente penale, fiind anterior cercetați pentru furt. Ambii sunt din Hâncești, au până la 30 de ani și trăiesc în concubinaj.

Informația a fost confirmată pentru Jurnal TV de către surse din cadrul Ministerului de Interne.

La o zi după producerea crimei, oamenii legii au găsit telefonul victimei într-un bar, iar ulterior au descoperit că telefonul a fost aruncat de acolo de două persoane.

Ieri, poliția a anunțat că a găsit cuțitul cu care a fost omorâtă femeia-taximetrist. Cuțitul murdar de sânge a fost depistat în vie, la câțiva metri de locul unde a fost găsit cadavrul femeii.

Femeia de 34 de ani, care lucra taximetrist, a fost găsită moartă acum 3 zile într-o vie de lângă localitatea Bardar, Ialoveni.

sursa: jurnal.md 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

5 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

3 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

o săptămână ago