Categories: RegiuneȘtiri

„Adaos” de 17 şi 19 ani pentru doi puşcăriaşi evadaţi de la Brăneşti

Cei doi au provocat larma mare toamna trecuta, cand su fugit de la inchisoare, iar acum au ajuns in fata instantei si s-au ales cu un „adaos” de ani lungi pe care ii vor petrece dupa gratii. 

citeste: Doi condamnati au evadat de la penitenciarul din Branesti.  

Inainte de a fi gabjiti, au talharit un magazin si au infipt cutitul intro femeie

Doi deţinuţi de 20 şi 24 ani ai penitenciarului din Brăneşti  au evadat din închisoare, după care au comis un furt şi o tâlhărie în raionul Criuleni.

Potrivit procurorilor, la 1 noiembrie 2011, inculpaţii au evadat din închisoare, în aceeaşi zi aceştia au pătruns într-o gospodărie din Criuleni, de unde au sustras bani şi bunuri în sumă de peste 12 mii lei.

În ziua următoare, făptaşii au pătruns într-un magazin din acelaşi raion, au aplicat vânzătoarei câteva lovituri de cuţit şi au sustras bani şi bunuri de 1300 lei.

Inculpaţii au fost prinși  și s-au ales cu o pedeapsă de 19 şi respectiv 17 ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

5 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

3 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

o săptămână ago