După ce au fost achitaţi de pedeapsă de Judecătoria Buiucani, procurorii au reuşit să obţină la Curtea de Apel pedeapsă cu închisoare reală pentr doi poliţişti într-un caz de tortură din aprilie 2009.
Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale cazul a avut loc pe 10 aprilie 2009, când ofiţerii Departamentului Servicii Operative din cadrul MAI, au reţinut un minor, l-au urcat într-un automobil cu care s-au deplasat în regiunea Uzinei de tractoare.
În timpul deplasării, inculpaţii i-au acoperit minorului faţa şi pentru a-l impune să recunoască că a participat la dezordini în masă i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii până victima a leşinat.
După ce l-au bătut pe minor poliţiştii s-au deplasat la sediul Comisariatului de Poliţie al sectorului Buiucani unde au încercat să-l predea ca persoană bănuită de participare la dezordinile în masă. La rândul lor, reprezentanţii CPs Buiucani, văzând starea sănătăţii în care se afla victima, au refuzat să-l primească.
Astfel, inculpaţii l-au îmbarcat pe minor în automobil şi s-au deplasat în regiunea Spitalului Clinic Militar Central din sectorul Buiucani, unde l-au lăsat să zacă în stradă fără cunoştinţă.
În baza probelor incontestabile prezentate de procurori, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a pronunţat recent o nouă hotărîre, prin care poliţiştii au fost recunoscuţi culpabili şi condamnaţi pentru tortură la cîte 5 ani de detenţie, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de 3 ani.
Hotărîrea Curţii de Apel poate fi totuşi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.