Select your Top Menu from wp menus

Doi poliţişti vor face închisoare pentru tortură

Doi poliţişti din raionul Dubăsari au fost condamnaţi la închisoare după ce au fost recunoscuţi culpabili de comiterea torturii şi depăşirii atribuţiilor de serviciu.

Potrivit Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale, cazul a avut loc în anul 2009, când inculpaţii activau în cadrul postului de poliţie Ustia, Dubăsari. Suspectând doi minori de 16 şi, respectiv, 17 ani de comiterea unui furt, poliţiştii i-au încătuşat în biroul de serviciu, după care i-au torturat pentru a-i impune să recunoască comiterea furtului. În continuare, poliţiştii l-au transportat pe unul dintre minori într-un grajd, unde l-au ţinut imobilizat timp de o noapte.

În iunie 2012, poliţiştii au fost achitaţi de magistraţii Judecătoriei din Dubăsari, din motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpaţi. Procurorii au contestat sentinţa considerând-o ilegală, iar recent, Curtea de Apel Chişinău i-a condamnat pe inculpaţi la câte 5 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de 5 ani. Prin aceeaşi decizie inculpaţilor le-au fost stabilite amenzi a câte 150 unităţi convenţionale.