Categories: SocialȘtiri

Doi poliţişti condamnaţi la închisoare pentru corupere

La insistenţa procurorilor, doi inspectori ai Secţiei Misiuni Speciale a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne au fost recunoscuţi vinovaţi şi condamnaţi pentru corupere pasivă, după ce ani la rînd, dosarul lor a fost rejudecat.

Cei doi poliţişti au fost învinuiţi de procurori de faptul că, în cursul anului 2012, au pretins şi primit 7500 euro de la factorii de decizie ai unei firme. În schimbul acestei sume, inspectorii urmau să treacă cu vederea ilegalităţile depistate în activitatea respectivului agent economic.

La finele anului 2012, Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală pe acest caz şi a expediat dosarul spre examinare Judecătoriei Centru, care a decis că fapta lor nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, poliţiştii fiind achitaţi. La apelurile declarate de procurori, respectiva cauză penală a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie care a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.

Abia peste doi ani, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procuror, a casat sentinţa judecătoriei Centru din 2012 şi a pronunţat o nouă hotărîre prin care cei doi poliţişti au fost recunoscuţi culpabili şi condamnaţi la 7 şi, respectiv, 8 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. De asemenea, inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 3 ani şi obligaţi să achite amenzi a cîte 24 mii lei.

RadioOrhei

Recent Posts

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

5 ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

16 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago