Select your Top Menu from wp menus

Doi poliţişti cercetaţi pentru estorcarea a 2000 de euro

Doi poliţişti, unul din Hânceşti şi altul din cadrul Comisariatului de Poliţie Botanica, sunt cercetaţi penal de Procuratura Anticorupţie pentru trafic de influenţă şi, respectiv, corupere pasivă.

Cauza penală a fost pornită în baza plângerii depuse de către un cetăţean, potrivit căruia, poliţistul din Hânceşti, în înţelegere prealabilă cu colaboratorii din CPs Botanica, a estorcat 2000 de euro în schimbul încetării dosarului penal pornit în privinţa feciorului acestuia.

Fiul petiţionarului era cercetat pentru furtul a două telefoane mobile, iar poliţistul din Hânceşti susţinea că-şi poate influenţa colegii în vederea scoaterii bănuitului de sub urmărire penală.

Declarantul urma să transmită banii prin intermediul colegului său din cadrul CPs Botanica.

Astfel, pe 1 mai 2012, petiţionarul s-a întâlnit cu poliţistul de la Botanica şi i-a transmis banii marcaţi „mită CCCEC”, după care a reuşit să fugă de la colaboratorii CCCEC.

Polițistu lde la Hâncești este cercetat în stare de libertate, iar cel de la Botanica este căutat de ofițerii CCCEC.