Doi polițiști au primit amendă de câte 25.000 de lei pentru că au maltratat un bărbat după protestele din aprilie 2009, informează site-ului crimemoldova.md. Victima, Viorel Crețu, a spus miercuri, după pronunțarea sentinței la Judecătoria Ciocana că este mulțumit numai parțial de pedeapsa acordată polițiștilor Alexandru Mocanu și Gheorghe Vutcariov. Crețu a spus că deși nu a participat la protestul din Chișinău din 7 aprilie, în zilele următoare a fost urmărit de polițiști, care l-au bătut în curtea spitalului unde lucra, iar apoi la o secție de poliție, bănuindu-l că ar fi luat parte la vandalizarea clădirilor oficiale. Crețu, care a mai și fost condamnat atunci la cinci zile de detenție, a primit în cele din urmă de la stat despăgubiri de 10.000 de lei, dar spune că va încerca să obțină mai mult apelând la CEDO.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…