Doi membrii ai Congresului american au propus o lege prin care sa se dispuna construirea unui parc national pe Luna, pentru a proteja suprafata pe care a aterizat Neil Armstrong.
Potrivit jurnalistilor de la Los Angeles Times, cei doi membrii ai Congresului SUA se tem ca Luna va fi populata si ca pe ea vor ajunge infractori, animale periculoase sau chiar dezvoltatori care vor sa ocupe terenul pe care americanii au aterizat pentru prima oara.
“Tinand cont de faptul ca numeroase companii comerciale si state dobandesc, treptat, posibilitatea de a-si extinde influenta pe Luna, este de datoria noastra sa protejam perimetrul unde a aselenizat Apollo – 11 pentru generatiile viitoare”, isi justifica demersul cei doi initiatori ai proiectului.
Democratii Donna Edwards si Eddie Bernice Johnson au precizat ca acest parc trebuie sa includa exclusiv artefactele lasate de misiunile NASA in 1969 – 1973, nefiind vorba de o proprietate asupra suprafetei lunare.
Este inca in viguare acordul din 1967 care prevede ca nu pot fi cumparate suprafete de terenuri pe Luna.
Conform legislatiei, daca proiectul va fi adoptat, parcul va fi construit in decurs de un an, cu participarea ministerului de interne al SUA si a agentiei spatiale NASA.
sursa: stirileprotv.ro