Select your Top Menu from wp menus

Doi ofițeri de investigație, reținuți pentru trafic de influență și corupere pasivă

Doi ofițeri de investigație (un șef de direcție și un subaltern de-al său) din cadrul Inspectoratului Național de Investigație al IGP au fost reținuți. Aceștia sunt vizați în cadrul unei urmăriri penale inițiate pentru trafic de influență și corupere pasivă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, astăzi, în biroul de serviciu al șefului de direcție, dar și la domiciliul și în autoturismele celor doi ofițeri s-au făcut percheziții. Ca rezultat, au fost identificate și ridicate obiecte și documente aferent obiectului investigației, ambii ofițeri fiind reținuți pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA.

Potrivit materialelor cauzei, subalternul a pretins și primit mijloace bănești în sumă de aproximativ 15 mii de euro de la un agent economic, susținând că își poate influența șeful, așa ca acesta să nu transmită organului de urmărire penală materialele pentru pornirea unui proces penal pentru evaziune fiscală. După primirea banilor, ultimul nu a fost tras la răspundere penală.