Categories: SocialȘtiri

Doi minori s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la sobă

Doi minori și bunica acestora s-au intoxicat cu monoxid de carbon, după ce s-au aflat într-o încăpere unde ardea focul în sobă. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de ieri în localitatea Lipcani, raionul Briceni. Din primele informații s-a stabilit că un băiat în vârstă de 1 an și o fată de  3 ani au fost transportați de urgență la spital, după ce s-au aflat mai mult timp într-o cameră cu focul pornit în sobă. La urgență a ajuns și bunica copiilor în vârstă de 47 de ani. Cazul a fost raportat de către vecinii care au depistat persoanele intoxicate, alertând de urgență serviciul medical. În urma primelor cercetări s-a stabilit că focul a ars în sobă, însă în urma acestuia nu a fost provocat incendiu. Toate circumstanțele producerii acestei situații urmează să fie stabilite. La moment copiii dar și femeia internată în spital primesc îngrijiri medicale. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează oamenii să fie prudenți la utilizarea sobelor și aparatelor de încălzit. Conform normelor antiincendiare este indicat verificarea acestora înainte de începerea sezonului de încălzire. În cazul în care se întâmplă o situație de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze serviciul 901.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago