
Doi frați s-au înecat în satul Chiperceni, raionul Orhei. Tragedia s-a produs în noaptea zile de 21 iulie 2025. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la 23:20. Potrivit informațiilor, doi frați, în vârstă de 20 și 12 ani s-au înecat în timp ce se aflau la pescuit la iazul din localitate. Dispariția tinerilor a fost alertată de prietenul lor, care a depistat pe malul iazului lucrurile personale ale fraților.
La fața locului au intervenit salvatorii și scafandrii IGSU, care au efectuat lucrări de căutare subacvatică. În dimineața zilei de 22 iulie a fost depistat și extras la mal cadavrul băiatului în vârstă de 20 de ani.
La moment, scafandrii IGSU continuă acțiunile de căutare a minorul dispărut.
În acest context, îndemnăm oamenii să meargă la scăldat doar în locuri amenajate și supravegheate da salvamari. Totodată, amatorii de pescuit sunt rugați să aleagă locuri autorizate și sigure, departe de curenți puternici, diguri sau baraje.
De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată minorilor, aceștia trebuie permanent supravegheați de maturi și să nu fie lăsați singuri în apropierea bazinelor sau râurilor.
Potrivit datelor statistice, de la începutul anului 2025, 34 de persoane, inclusiv 6 minori s-au înecat în bazinele și râurile din țară.
sursa: dse.md