Deputatul Petru Jardan, ex-director general interimar al Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, împreună cu fostul director al departamentului financiar-administrativ al aceleiași instituții vor compărea pe banca acuzaților.
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a cauzei penale, în care, cei doi sunt învinuiți de ”abuz de serviciu” în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.
Mai exact, cei doi sunt acuzați că începând cu 24 decembrie 2013 ar fi acționat de comun și cu intenție în vederea tăinuirii și nerespectării de către întreprindere a primelor de asigurare achitate unei companii de asigurări, prin neluarea la evidență contabilă a acordul adițional la contractul de bază, prejudiciind întreprinderea de stat cu aproximativ 3,7 milioane de lei.
Ambii inculpați pledează nevinovați și sunt cercetați în libertate.
Amintim că, acum trei luni, la cererea Procurorului General, Parlamentul i-a ridicat deputatului imunitatea parlamentară, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile acestuia estimate la peste 2,6 milioane de lei.
Precizăm că, această etapă a procesului penal nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție a persoanei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.
Procuratura Generală
21.06.2021
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…