Select your Top Menu from wp menus

Dodon şi Sandu, despre LUPTA cu sistemul, admirarea UNGHIILOR  şi finanţatori

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, comentează îndemnul făcut de PPDA către Maia Sandu.
Formațiunea așteaptă un răspuns de la liderul PAS sau renunță să candideze la funcția de președinte  în favoarea lui Andrei Năstase, PPDA va susține candidatura ei dacă aceasta nu vine cu un răspuns, relatează NOI.md

În acest context, Igor Dodon susține că, dacă va fi turul II al alegerilor, ar prefera să iasă în confruntare cu Andrei Năstase, și nu cu Maia Sandu. Potrivit lui, așa este mai bine pentru cetățenii Republicii Moldova, care vor putea alege dintre doi lideri ai opoziției, care au luptat împotriva guvernării oligarhice.

„Chiar dacă am avut și avem viziuni ideologice diferite, îl consider pe Andrei drept partener de luptă antioligarhică. Andrei Năstase merită să candideze și să reprezinte dreapta politică. Mai ales că este al doilea candidat ca rating. Este o mare nedreptate și va fi un mare neadevăr dacă el va fi forțat, „democratic”, să cedeze în fața unei carieriste, care a slujit în toate guvernele din 2008 pînă în 2015. În timp ce Andrei protesta, Maia își admira unghiile la ședințele de Guvern”, scris Dodon pe o rețea de socializare.

În replică, liderul PAS, Maia Sandu, a declarat că Igor Dodon se poziționează ca antioligarh, însă de fapt nu este așa. „Halal de așa „antioligarh”, care acceptă finanțări de la Șor și Platon și care cheltuie milioane pentru televiziuni și campanii electorale din off-shoruri, într-o țară în care unii oameni nu au bani pentru o pîine. De astfel de pseudoantioligarhi nu are nevoie țara”, a afirmat Sandu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dodon-si-sandu-despre-lupta-cu-sistemul-admirarea-unghiilor-si-finantatori/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19