Igor Dodon i-ar fi trimis un mesaj viber lui Igor Grigoriev, în care scrie că acesta e un “om terminat”. ProTV notează că a primit de la Grigoriev scurta corespondenţă cu Dodon, care a fost provocată de un interviu pe care primul l-a acordat săptămâna trecută.
În interviu, fostul viceprimar de Orhei, Igor Grigoriev, face mai multe dezvăluiri, în special despre Ilan Shor. Grigoriev a afirmat, între altele, că atunci când erau apropiaţi cu Shor acesta i-ar fi spus că în trecut el şi omul de afaceri Veaceslav Platon l-au finanţat pe socialistul Igor Dodon.
În aceeaşi zi, Platon, care se află în arest la Penitenciarul nr.13, a negat verbal acest lucru. Ilan Shor, care de asemenea e arestat, dar stă la domiciliu, a reacţionat printr-un mesaj pe reţelele de socializare, şi a contestat unele dezvăluiri ale lui Grigoriev, iar despre altele a declarat că sunt aberante şi neprobate şi a spus că nu le comentează.
De amintit totuşi că într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o în primăvara anului trecut, 2015, însuşi omul de afaceri Ilan Shor, îi reproşa liderului socialist Igor Dodon nişte lucruri, amintindu-i despre prietenia anterioară stransă dintre ei şi despre sprijinul financiar pe care i l-a oferit.