Președintele Igor Dodon a precizat, marți, într-un interviu televizat, cele patru condiții pentru ca el și Partidul Socialiștilor să susțină, în a doua lectură, proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt. Dodon a insistat pe menținerea actualului prag de 6% pentru intrarea în Parlament. Totodată, alegerile trebuie să fie într-un singur tur, cee ace însemană că în circumscripțiile unde deputații sunt aleși direct, câștigă candidatul cu cele mai multe voturi. Pentru regiunea Transnistrană, a continuat Igor Dodon, „ Trebuie să fie oferite, în mod obligatoriu, fotolii de deputați” care să nu fie „fotolii goale, ci oameni reali din regiune”, relatează Agora. Ultima condiție este mărirea numărului de circumscripții pentru moldovenii din diaspora, mai ales cei din Rusia.
Între timp, premierul Pavel Filip se află la Bruxelles, unde se va întâlni cu comisarul european pentru politica de vecinătare, Johannes Hahn. Marți, după discuțiile cu Filip, președintele Consiliului European Donald Tusk a scris, pe Twitter, că l-a îndemnat pe premierul moldovean să urmeze „toate recomandările Comisiei de la Veneția” în eventuala schimbare a sistemului electoral.
sursa: europalibera.org