 
  Președintele Igor Dodon a avut din timp informația privind 
schimbarea proprietarului companiei „Avia Invest” și această tranzacție 
nu putea fi făcută dacă omul de afaceri nu avea siguranța și asigurări 
privind finalitatea proiectului respectiv. De această părere este 
expertul Transparency International Moldova Veaceslav Negruța. Potrivit 
lui, această siguranță i-o acordă doar cel care gestionează procesele 
politice, economice și de luare a deciziilor, transmite IPN.
 „Așa a fost și în anul 2013 atunci când în Aeroport a intrat grupul Șor 
prin așa-numita companie din Habarovsk după care s-au schimbat 
proprietarii de mai multe ori”, a afirmat Veaceslav Negruța în cadrul 
emisiunii „Ora expertizei” de la postul Jurnal TV.
 Expertul WatchDog Sergiu Tofilat susține că în anul 2013 guvernarea a 
decis să concesioneze aeroportul pentru taxa de 9 euro pe care o 
plătește fiecare călător, care asigură un venit stabil companiei ce 
gestionează aeroportul. Pe durata concesiunii, care este de 49 de ani, 
veniturile din această taxă erau estimate la 700 de milioane de euro, 
iar investițiile declarate de compania „Avia Invest” era de 240 de 
milioane. „E foarte simplu să faci diferența și să înțelegi că oamenii 
și-au făcut bani de pensie – vreo 460 de milioane de euro pe următorii 
49 de ani. Iată și motivul – să pună mâna pe fluxul de bani care se 
încasează prin această taxă de 9 euro”, a menționat expertul.
 Comentatorul politic Victor Ciobanu spune că acest acord prin care a 
fost trecută compania „Avia Invest” pe mâinile miliardarului rus „nu 
poate fi numit altfel decât unul criminal”. Potrivit lui, în asemenea 
cazuri se semnează un contract direct cu prestatorul de servici. „Or, la
noi toate privatizările dubioase, toate concesionările s-au făcut prin 
firme offhore astfel încât să nu dai de capăt. Au loc schimbări de 
acționari în condiții în care statul Republica Moldova a anulat acest 
contract, l-a declarat nul, deja l-a atacat în instanță, dar de noi deja
nimic nu depinde pentru că structura acestei concesionări a fost 
criminală din start”, a afirmat Victor Ciobanu. În opinia lui, și 
actualul proprietar ar putea să renunțe la afacere și ar putea să apară 
alt investitor.
 Ieri, 23 decembrie, a devenit cunoscut faptul că omul de afaceri din 
Federația Rusă, Andrei Goncearenko, este noul beneficiar al companiei 
„Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține 95% din „Avia-Invest” 
(administratoarea Aeroportului Internațional Chișinău). Aceasta, după ce
NR Investment Limited a cedat controlul asupra companiei.
