Interesele lui Vladimir Plahotniuc și ale familiei fostului președinte Vladimir Voronin au fost reprezentate, prin interpuși, în compania offshore prin care a fost controlat postul de televiziune NIT TV. Mai multe documente consultate de reporterii RISE Moldova, arată că din grupul intermediarilor în afacerile oligarhului fac parte un ministru și un viceministru, dar și președintele Parlamentului.
continuarea pe rise.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…