Redacția Agora a primit azi copii ale unor documente în care se explică rulajele financiare ale mai multor companii. În special, acestea se referă la creditele obținute de către companii afiliate omului de afaceri Ilan Shor. Astfel, în baza datelor acumulate la nivel intern, organele de control din țara noastră au decis să solicite informații despre fluxul mijloacelor bănești de la instituții bancare de peste hotare, dar și asistența juridică a organelor abilitate din străinătate.
mai multe pe agora.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…